Constantinis
Administrator
 Din: pulbere de stele
Inregistrat: acum 6 ani
Postari: 9154
|
|
Pascal Quignard - Sexul și spaima
pdf 866 kbit
Sexul şi spaima pare a confirma că nimic din epoca modernă n-a fost necunoscut anticilor.
Diferenţa dintre noi, oamenii de-acum şi ei, oamenii de-atunci este că anticii erau mai direcţi, spuneau
lucrurilor pe nume şi se comportau cīt se poate de firesc īn faţa unor situaţii care pe noi ne fac să
gīndim īntr-un fel şi să acţionăm, sub constrīngerea presiunii sociale, cu totul altfel.
Scriitorul francez spune că pornografia (cuvīntul) a apărut īn Atena īn jurul anului 410 ī.e.n., cīnd
pictorul Parrhasios o iubea pe tīrfa Theodoteea şi a pictat-o goală.
Cartea merge pe studiul comparativ al libertăţilor şi constrīngerilor sexuale īn Roma antică, respectiv
īn Grecia aceleiaşi epoci.
N-a existat niciodată homosexualitate, nici greacă, nici romană. [
] Nici grecii, nici romanii n-au
făcut niciodată distincţie īntre homosexualitate şi heterosexualitate. Ei făceau distincţie īntre activitate şi
pasivitate. Ei opuneau falusul tuturor orificiilor.
La Atena, prostituarea masculină avea consecinţe foarte grave: pierderea drepturilor civile. Mai mult,
un homosexual prins că face politică era condamnat la moarte.
Romanii erau de principiul că Pasivitatea constituie o crimă pentru un bărbat născut liber, pentru un
sclav - este o datorie absolută, pentru un libert - este un serviciu pe care are datoria să-l facă stăpīnului
său.
Īn antichitatea romană, oricare cetăţean poate să facă orice pofteşte unei femei nemăritate, unei
concubine, unui libert, unui sclav.
De altfel, Singurul model de sexualitate romană este «dominatio dominus» asupra celuilalt. Violul
īn interiorul stărilor inferioare este normal.
Ştim īnţelesul cuvīntului virtute. După Pascal Quignard, īn antichitate virtute īnsemna potenţă
sexuală. Orice bărbat activ sexual şi nonsentimental era considerat cinstit. Īn acelaşi timp, orice plăcere
pusă īn serviciul celuilalt este josnică, şi din partea unui bărbat constituie un indiciu al lipsei de «virtus»,
de virilitate [
]. Adică impotentia.
Sentimentele faţă de o altă persoană, chiar faţă de persoana din propria căsnicie erau considerate
ca o victorie a desfrīului.
Autorul spune că din pricina iubirilor ei, August a exilat-o pe fiica sa, Iulia, īn minuscula insulă
Pandataria din largul coastelor Campaniei. Tiberiu, soţul ei, a confirmat acest exil. Iulia a decedat la
sfīrşitul anului 14. Tacit spune că tristeţea a determinat-o să nu se mai atingă de bucate şi că s-a lăsat
să moară.
Tiberiu era mereu nemulţumit că din cauza īnălţimii sale prea mari trebuia mai tot timpul să se
aplece. Īi plăcea mult vinul roşu, pentru că semăna cu sīngele şi Nu se tundea decīt cīnd era lună nouă.
Avea īntotdeauna mare grijă să facă urările de rigoare celui ori celei ce strănuta."
Oare obiceiul nostru de a face urări celui/celei care a strănutat are rădăcinile īn Roma antică? Tot
despre Tiberiu, Pascal Quignard scrie:
Era īntotdeauna īnsoţit de un astrolog. Īi plăcea să i se citească din greci, precum şi expunerile
retorilor, discuţiile filosofice. A trăit īnconjurat de literaţi. Īşi acoperea faţa cu plasturi. A refuzat
īntotdeauna să fie văzut de medici. I-a dispreţuit īntotdeauna. Tacit relatează că, īnainte de a muri,
Tiberiu l-a respins pe medicul Charicles, la Misen, spunīnd că acela care a trăit un număr atīt de mare
de ani īn trupul său cunoaşte mult mai bine «locuinţa» decīt «un vizitator de un ceas».
Tot din cartea aflăm ( sau ni se confirmă ceea ce ştiam) că Īn limba greacă pictorului i se spune
zographos (cel care scrie o persoană vie). Īn latină i se spune artifex (cel care face o artă, o operă
artificialis).
Pictorii şi sculptorii Greciei antice, admirați şi ca literaţi erudiţi, erau preţuiţi la cele mai īnalte cote de
comunitate. Adunarea amfitrionilor, marele consiliu al Greciei, a dispus ca pictorului Polignot să i se
ofere īn tot locul ospitalitate publică şi ca toate cheltuielile datorate găzduirii lui să revină oraşului īn
care el va dori să se oprească pentru o vreme.
După cum se vede, nobilul obicei de a da pictorilor şi sculptorilor īntreaga preţuire vine din vremurile
antice. Platon era de altă părere...Īi ponegrea pe aceşti artişti, zicīndu-le că nu sīnt altceva decīt nişte
manuale".
Referitor la semnificaţiile titlului cărţii scriitorului francez īn antichitate, sexul şi spaima erau două
noţiuni strīns legate. Aflăm că, după spusele lui Tacit, soţiile vechilor germani, īn cursul luptei, īşi
dezgoleau sīnii pentru a-i face pe soţii ori pe fiii lor să se teamă de captivitatea iminentă, īn caz că
victoria nu era de partea lor.
Trogus Pompeius, un istoric roman din secolul I ī.e.n., povesteşte că īntr-un război al perşilor cu
mezii, mamele şi soţiile perşilor, care se retrăgeau considerīndu-se īnvinşi au venit īn fuga mare la ei,
şi-au ridicat poalele şi, expunīndu-şi spre ei organul obscen, i-au īntrebat cu sarcasm dacă nu doreau să
se refugieze īn uterul mamelor sau al soţiilor. Atunci, parcă siliţi de vederea acestei goliciuni, perşii şi-au
reconstituit rīndurile şi i-au luat la goană pe duşmani.
Oricum ar fi fost, e clar că pentru antici sexul şi dragostea erau două noţiuni care nu aveau nimic īn
comun. Plutarh relatează că hetaira Lais, după ce i s-a dăruit lui Aristip, şi-a īnfăşurat din nou sīnii.
Apoi i-a declarat lui Aristip că nu-l iubeşte. El i-a răspuns că nu s-a gīndit vreodată că vinul şi peştele ar
fi īndrăgostiţi de el, şi cu toate acestea bea vinul şi mănīncă peştele cu cea mai mare plăcere.
Cu toate aceste consemnări, Quignard reaminteşte o foarte apreciată definiţie a dragostei, care
aparţine tot lui Plutarh: un om īndrăgostit permite sufletului său să trăiască īn corpul altuia"
Cīnd dragostea apare, (cum ar putea fi oprită?), mersul lucrurilor este īntr-un singur sens (cel puţin
la īnceput). Autorul cărţii aminteşte faptul că Aristotel spunea că oamenii, după ce au aruncat pietrele,
nu mai au putinţa să le mai prindă.
Seneca fiul e şi mai filozof. El spunea că din moment ce omul pleacă pe un drum, inclusiv cel al
dragostei, acelaşi om nu poate să nu ajungă acolo unde ar fi putut să nu se ducă".
Spaimele principale (dacă pot se poate spune aşa) pe care le descoperă autorul cărţii sīnt trei:
pīntecele femeii (văzut ca locul unde se dezvoltă viitoarea fiinţă umană), locul femeii preferat de toţi
bărbaţii normali şi, īn sfīrşit, mormīntul. Primele două spaime au legătură cu singurătatea fiecăruia
dintre noi, acea singurătate trăită īn īntuneric. Quignard spune: Cele două spaime dintīi au legătură cu
īntunericul şi singurătatea, īntunericul īnseamnă absenţa vizibilului. Singurătatea - absenţa mamei sau
absenţa obiectelor care o īnlocuiesc. Oamenii cunosc aceste spaime: să cadă din nou īn imensitatea
abisului diform şi negru al uterului, teama de a redeveni fetus, teama de a redeveni animal, teama de a
se īneca, frica de a se arunca īn gol, groaza de a īntīlni non-umanul.
Pascal Quignard explică foarte exact termeni ca spaima, tema, angoasa, pe care avem tentaţia să-i
considerăm sinonimi. Īn realitate, Spaima, teama, angoasa nu sīnt termeni sinonimi. Angoasa aşteaptă
pericolul pentru care, crede ea, se pregăteşte. Faptul de a te teme presupune o sursă cunoscută a fricii.
Īn ceea ce priveşte spaima, ea indică starea care survine cīnd nimereşti īntr-o situaţie periculoasă pe
care nimic nu ţi-a permis s-o anticipezi. Spaima este legată de surpriză.
Şi sexul şi spaimele se pot īnţelege īn diferite moduri, de la om la om. Să ne amintim ce spunea
actorul Peter Ustinov: Sexul este o conversaţie dusă la bun sfīrşit prin alte mijloace.
fileshare
MediaFire
20.5KB
|
|
