Constantinis
Administrator
Din: pulbere de stele
Inregistrat: acum 7 ani
Postari: 9154
|
|
Liniile de la Nazca
Oamenii de știință nu au reușit īncă să risipească misterul Liniilor Nazca". După cum scria Albert Einstein, cel mai frumos sentiment din lume este dat de mister. Cel care n-a cunoscut aceasta emoție are ochii īnchiși". De peste 70 de ani, cercetătorii īncearcă să īnfrīngă imaginația poeților și a romancierilor. Arheologii și căutătorii de mistere īn natură au alergat către acest loc devenit un fel misterul camerei galbene". "Liniile Nazca", cum au fost supranumite, care i-au intrigat pe arheologi, antropologi și orice alte persoane fascinate de culturile străvechi, reprezintă o serie de geoglife localizate īn desertul cu același nume, la suprafața unui platou arid, care se īntinde pe o distanță de 80 km, īntre orașele Nazca și Palpa, din Peru. Aici se īntīlnesc sute de reprezentări de diverse complexități, de la simple linii, la forme stilizate de păsări, maimuțe, păianjeni, pești, rechini, lame și șopīrle, totul la o scara de-a dreptul gigantica. Se crede că au fost create de cultura Nazca, īntre anii 200 i.e.n. si 700 e.n. Despre descoperirile enigmatice din deșertul Perului relatează importante publicații de arta și știință. Astfel, National Geographic" acordă un amplu spațiu acestor misterioase desene din deșertul sudului Perului, cărora valuri de cercetători le-au dat diverse interpetari. Ele au fost explicate fie ca drumuri incașe sau planuri de irigații, fie ca imagini menite sa fie admirate sau piste de aterizare pentru navele extratereștrilor. Īn deșertul din sudul Perului, figurile intinse, gravate pe pămīnt au stīrnit uimirea călătorilor din avioane īncă din timpul cīnd au fost văzute prima oara īn 1920. Misterioase și enigmatice, desenele din Nazca au fost, la īnceput, sursa multor speculații exagerate. Cu timpul īnsă, teorii avizate au īnceput să vadă lumina. După cel de al Doilea Razboi Mondial, doctorul īn matematică Maria Reiche, care și-a īnchinat aproape toată viața cercetării curioaselor desene peruane, a făcut primele studii asupra geoglifelor. Ea a propus ipoteza conform căreia autorii lor stăpīneau savant arta măsurătorilor și a transpunerii lor pe teren la scară impozantă. Liniile fuseseră trasate pe pămīntul de culoare gălbuie cu ajutorul unui strat subțire de pietre īnchise la culoare. Maria Reiche consideră că, īnainte de a executa asemenea opere monumentale, indienii dispuneau de machete. Totuși, cercetătoarea era convinsă ca desenele nu puteau fi executate decīt dacă popoarele locale cunoșteau taina zborului. Mai tīrziu, americanul Bill Sporer a pornit īn soluționarea enigmei de la iscusința populației Nazca īn arta țesăturilor. Din examinarea microscopică a patru bucăți de țesătură descoperite īn apropierea desenelor din pustiu, a reieșit că vechii peruvieni foloseau īn textilele lor o urzeală mai bună decīt cea folosită astăzi la confecționarea pīnzei de parașută și mai solidă decīt cele folosite pentru aerostate. A luat naștere Proiectul Nazca-Palpa, un studiu multidisciplinar asupra populațiilor străvechi din regiune, urmărind să descopere cauzele dispariției acestei civilizații, cīt și semnificația desenelor stranii pe care le-a lăsat īn urma sa, īn nisipul deșertului. Alți cercetători sīnt de părere ca Liniile Nazca ar fi cărări ce alcătuiesc traseul unui pelerinaj religios sau piste de aterizare pentru extratereștri. La capătul multora dintre liniile drepte ale desenelor s-au găsit gropi circulare, cu diametrul de aproximativ 10 metri, umplute cu pietre īnnegrite de foc. Īmpreună cu reprezentarea unor obiecte plutitoare pe ceramica Nazca, toate au condus la ideea ca īn aceste locuri s-ar fi putut aprinde focuri pentru a īncălzi aerul dintr-un balon și a-l īnălța. Anul 1975 aduce cu sine și efectuarea unui experiment, pe baza ipotezei lui Sporer, cīnd, folosindu-se materiale și tehnici accesibile popoarelor din Nazca, s-a procedat la realizarea unui balon cu aer cald. După ce a fost aprins un foc sub el, s-a ridicat cu cei doi piloți din nacela, confirmīnd posibilitatea ca locuitorii din Nazca să fi cunoscut arta zborului. Desigur, există și propuneri mai excentrice, menite să explice formarea desenelor, Erich von Daniken, susținător fervent al ideii existenței civilizațiilor extraterestre, fiind unul dintre emitenții lor de vază. Acesta vede īn Valle de Palpa un aerodrom al extratereștrilor, care ar fi dirijat din avion efectuarea desenelor sau le-ar fi realizat cu ajutorul razelor laser. Ele ar fi servit drept repere de navigație. Teoria este īnsa respinsă cu tărie de către Maria Reiche, care nu poate accepta că prezumtivii vizitatori din cosmos se aflau la un nivel atīt de primitiv īncīt să fi pus īn acest scop pietre.
Format: mp4 Mărime: 45 mbit Durată: 6 minute Rezoluție: 480p Ecran: 13/10 FileHost
sau LoadAt
sau Vimeo
|
|