Constantinis
Administrator
 Din: pulbere de stele
Inregistrat: acum 6 ani
Postari: 9154
|
|
Războiul viitorului: Statele Unite și Rusia se īntrec īn arme climatice
Свободная Пресса (Sfabodnaia Presa), Viktor Sokirko, 30 mai 2018
Distrugerea oricărei țări va fi īn curīnd posibilă fără intervenții militare directe.
De la sulița cu vīrful de piatră și arcul cu săgeați, omenirea a dezvoltat armele de foc și apoi pe cele nucleare; evoluīnd, ca să spunem așa, īn metode și mijloace de distrugere reciprocă. Pe planeta Pămīnt sīnt acumulate astfel de cantități de arme, īncīt războaiele pot fi purtate īn mod continuu la scară globală. Iar procesul de dezvoltare și creare de noi arme continuă: pregătirile pentru viitoarele războaie sīnt īn plină desfășurare.
Īncă din anii 1950 a devenit clar pentru oamenii de știință că răcirea noriilor poate provoca precipitații abundente și inundații. Și cīnd, să zicem, norii sīnt dispersați la Moscova, a doua zi īn zona Moscovei și regiunile īnvecinate se produc ploi abundente.
Oamenii mereu au visat să utilizeze evenimentele meteorologice extreme īn scopuri militare, iar studiul armelor climatice sīnt īntr-un stadiu avansat. Īncă din timpul războiului din Vietnam, armata SUA testat o astfel o astfel de armă īn operațiunea «Popeye»; īn 1967-1972, au fost pulverizate peste junglele vietnameze peste 5.400 tone de iodură de argint și iodură de plumb. Ca rezultat a fost īnregistrată o creștere de trei ori a precipitațiilor, iar sezonul ploios īn cursul superior al Mekongului a durat de la 30 la 45 de zile. Se poate presupune că potopul din 1971, care literalmente a inundat 10 la sută din Vietnam, inclusiv faimoasa «Șoseaua Ho Chi Minh», a fost cauzat de experimente climatice americane.
Ulterior, īn Statele Unite īn existat proiectului «Stormfury» privind gestionarea uraganelor și taifunelor. Pentagonul a fost deosebit de interesat de acesta. Se pare că īn 1969 a fost redicționat un uragan de pe țărmurile SUA către Panama, dar nu există o confirmare sigură a acestui fapt, iar programul īn sine a fost redus la īnceputul anilor 1980.
Īn Uniunea Sovietică, a existat un program de cercetare privind influența asupra vīntului, care a fost realizat īn comun cu Cuba. Īn ciuda tratatului internațional din 1977 care interzice orice armament climatic, aceste cercetări nu s-au oprit și s-au desfășurat «īn scopuri pașnice», dar nu au fost aduse public concluziile. Centrala electrică, capabilă să īncălzească mii de kilometri de spațiu aerian, nu a avut o finalitate practică.
Īn colaborare cu Franța, Uniunea Sovietică a realizat experimentul «Arak», īn timpul căreia salve puternice de electroni au fost lansate de-a lungul liniilor de forță ale cīmpului magnetic al Pămīntului. Rezonanța acestora a fost īnregistrată la stația din Arhanghelsk. Ca rezultat, a fost creat un transmițător de frecvență infra-joasă, numit «Ciocănitoarea rusescă», capabil să īntrerupă comunicarea pe īntreaga planetă īn intervalul de la 3 la 30 megahertzi, prin intermediul unor transmisii amplificate de cīmpul magnetic terestru. El și-a primit numele deoarece impulsurile au fost emise la intervale de o zecime de secundă, ceea ce a produs un sunet pulsatoriu īn receptoarele radio. Energia «ciocănitoarei», īn același timp, a dublat ritmurile creierului uman, așa că s-a presupus că trimiterea undelor electromagnetice īn SUA poate afecta starea psihologică a populației. Washington-ul a răspuns atunci construind o serie de turnuri, īn cadrul proiectului GWEN, pentru a transla undele de frecvență joasă īn scop de autoapărare (turnurile sīnt acum folosite de Pentagon pentru comunicațiile militare prin sol).
Īn 1981, a fost experimentată instalația de cercetare «Sura» (īn Vasilsursk, regiunea Nijni Novgorod), dezvoltată de Institutul de Procese Termice. Complexul a fost conceput pentru a studia relația dintre tulburările ionosferice și procesele care apar īn atmosfera Pămīntului. Componenta militară a produs perturbarea localizării și comunicarii prin radio a unui potențial inamic. Formarea de cheaguri plasmatice «Sura» īn ionosfera a orbit complet sistemele americane pentru detectarea timpurie a lansarii rachetelor. Acum, această instalație, cel puțin oficial, nu este utilizată din cauza efectelor secundare: schimbări īn atmosferă.
Statele Unite au răspuns construind complexul HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program) īn Alaska, al cărui antene ar putea să formeze aglomerări de energie īn atmosferă și să le transfere īn orice punct al Pămīntului, provocīnd inundații, taifunuri, uragane, căldură extremă și alte dezastre. Stația a fost conservată un timp, dar la sfīrșitul anului 2017 lucrările privind studiul ionosferei au fost reīnnoite cu o activitate specială, īn timp ce evoluțiile științifice īn scopuri pașnice, din anumite motive, sīnt finanțate de Pentagon.
Așadar, īn ciuda interdicțiilor de utilizare a oricărui tip de arme climatice, ele există și pot fi folosite īn cazul conflictelor armate mondiale: fără a se trimite soldați pe teritoriul inamicului, este posibil să se distrugă infrastructura prin dezastre naturale artificiale.
Nimeni nu mai este surprins de aparatele de zbor telepilotate, și acestea nu sīnt numai mijloace de deminare și de cercetare ci au și utilizare ofensivă. Așadar, perspectiva de a ataca tancurile robot cu ajutorul soldaților de oțel nu este atīt de departe. Dezvoltarea navelor telepilotate de către marină, atīt la suprafață cīt și submarin, se desfășoară īn mod activ. Una dintre misiunile de luptă reușită a fost patrularea bazelor navale īmpotriva sabotorilor și a teroriștilor care pot folosi ambarcațiuni explozive.
Īn Uniunea Sovietică, īncă īn anii 1930, a fost realizat un torpilor controlat de radio «G-5» controlat de un hidroavion special dezvoltat «MBR-2VU». Īn 1965, a fost construit o barcă de salvare controlată prin radio «347A Fregat», care putea fi lansată pe apă de pe o aeronavă «Tu-16S» și, care conform comenzilor primite din avion, se putea apropia de cei aflați īn primejdie. Au existat și alte evoluții īn acest domeniu, dar astăzi, lider īn crearea de drone marine este firma israelienă «Rafael» care a produs recent nava «Protector». Această ambarcațiune poate fi controlată prin radio de la o altă navă, de la un elicopter sau de la un post de comandă la sol. Un număr de comenzi pot funcționa īn modul automat, utilizīnd sisteme de navigație inerțiale și prin satelit. Īn cazul pierderii semnalului de comandă, barca revine singură la bază. Sistemului «Toplight» de la bord include o cameră video capabilă să vadă īn condiții de vizibilitate limitată, o cameră termică și un aparat de căutare cu laser. Armamentul poate o mitralieră de 7,62 mm (sau 12,7 mm) sau un lansator automat de grenade de 40 mm. Unitatea diesel oferă șalupei cu o viteză de 50 noduri (92,6 km/h).
Tot īn Israel, din 2006, se produce o ambarcațiune telepilotată «Silver Marlin» cu o lungime de 10,6 metri și cu două motoare diesel de 315 CP fiecare. Īn funcție de echipamentul instalat, acesta poate efectua activități de patrulare, de combatere a terorismului, de minare/deminare, de căutare și de salvare. Īn SUA, nava fără pilot «Spartan Scout» a fost dezvoltată īn două tipuri, de 7 și 11 metri lungime. Suedia a creat o barcă de 4 metri «Piraya», caracteristică fiind faptul că un operator poate gestiona mai multe dintre aceste mici nave de război cu mitraliere la bord. Americani, cu gigantomania lor, īn 2016 a īnceput testarea unei ambarcațiuni fără pilot «Si Hunter» cu o lungime de 40 de metri și un deplasament de 145 de tone, construită īn conformitate cu schema trimaranului: cu un corp central și două flotoare laterale. Scopul acestui gigant īn lumea dronelor (viteza de 27 de noduri și autonomie de pīnă la 10.000 de mile marine) este de a găsi și distruge submarine diesel-electric.
De asemenea, Rusia nu bate pasul pe loc, prioritate o are conceptul de dezvoltare a flotei submarine nucleare dotate cu aparate subacvatice telepilotate. De exemplu, vechiul submarin «Padmaskovīe», după modernizări, a fost dotat cu un compartiment cu echipamente pentru operațiuni subacvatice și un loc de andocare īn partea de jos a carcasei pentru minisubmarine fără pilot. Īn cel de-al 50-lea doc secret al șantierului naval Severodvinsk «Sevmash», cu cīțiva ani īn urmă, a fost lansat primul submarin nuclear de generația a cincea. Este de așteptat ca noile submarine vor avea o gamă largă de arme tradiționale: torpile, rachete de croazieră, rachete balistice, precum și mini-submarine care vor efectua sarcini independente cu comanzi primite de la o altă navă sau de la aeronave de control.
Testarea acestor mini-ambarcațiuni fără echipaj la bord a īnceput īn Rusia īn 2008. Se știe că testele au avut loc īn nord și īn Oceanul Pacific (īn zona Kurile). Scopul unui astfel de aparat atomic telepilotat poate fi oricare: parte componentă a escadrei unui portavion sau baza pentru aeronavele strategice. Este aproape imposibil de detectat datorită dimensiunilor mici și zgomotului redus. Un mini-submarin poate lansa o īncărcătură de luptă sau poate deveni o torpilă.
O altă dezvoltare unică rusească, cu motor atomic și cu focoase nucleare, «Skif» nu este nici măcar un submarin, ci o adevărată rachetă submarină. Īn orice caz, la bordul său nu există oameni, controlul se face de la distanță. Īn același timp, īși poate schimba locul desfășurării sale chiar īnainte de a īncepe operațiunile militare. Chiar dacă un potențial dușman detectează īn zonă un submarin rusesc dotat cu «Skif», rachetele subacvatice produc un zgomot care imită activitatea centralei electrice a submarinului pentru a deruta inamicul și pentru a permite submarinului rusesc să părăsească zona; apoi devin silențioase și ocupă o poziție necunoscută nimănui. «Skif» se poate plasa oriunde, inclusiv īn imediata vecinătate a obiectivului țintă, ceea ce practic - elimină posibilitatea distrugerii lor.
Acum, īn curs de dezvoltare īn Rusia sīnt și glaider-ele (planoare) - vehicule cu planare subacvatică autonome, care să se deplasează īn apă ca un pește (datorită modificărilor flotabilității). Arătă ca niște torpile cu aripi și coadă cu pene. Deplasarea aparatului, cu o greutate de 15-35 kg, se face fără elice, fără zgomot și pe distanțe mari datorită unui acumulator hidraulic special ce folosește minimum de puterea. Se pot folosi pentru recunoaștere-cercetare, deminare sau pot avea aplicații ofensive antisubmarin. Poate transporta micro torpile de 120 mm, care vor fi echipate cu noi explozivi, a căror eficacitatea este comparabilă cu a torpilelor de 533 mm. Se presupune că Forțele navale rusești vor primi glaider-e īn viitorul apropiat.
Aparat submarin fără pilot - Middletown, Rhode Island, SUA
|
|
