Incredibila ro

Agora
Numele forumului cat si aceasta descriere pot fi modificate accesind meniul ADMIN -&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt; OPTIUNI

Lista Forumurilor Pe Tematici

Agora | Inregistrare | Login

POZE AGORA

Nu sunteti logat.

Nou pe simpatie:
Alexanndra1994 la Simpatie.ro

Femeie
23 ani
Bucuresti
cauta Barbat
23 - 42 ani

Agora / Divertis / Incredibila.ro

Autor

Mesaj

Pagini: 1

Constantinis
Administrator

Din: pulbere de stele
Inregistrat: acum 6 ani
Postari: 9154

Materiale preluate de pe site-ul Incredibila.ro

Makhunik, satul piticilor care au început din nou să crească

Într-un colț izolat din sudul provinciei iraniene Khorasan, lîngă granița cu Afganistanul, se află un sat care, pînă acum aproximativ un secol, era locuit de oameni de foarte mică statură.

Așezarea este formată din case minuscule, în care un om de înălțime normală nu poate sta în picioare. Cine erau oamenii care au populat acest sat și de ce erau ei atît de mici?

Cînd intri în satul Makhunik, te șochează modul în care arată casele. Dintre cele aproximativ 200 de locuințe de piatră și lut care alcătuiesc acest sat vechi, aproape jumătate par să fi fost construite pentru pitici.

Au înălțimi de cel mult 1.50 metri și intrări înguste, prin care un om de statură normală nu poate pătrunde fără să se contorsioneze.

Unele dintre aceste case au tavanul atât de jos, încât încăperile abia ating înălțimea de 1.40 metri.

Totuși, nu există niciun indiciu că oamenii din Makhunik ar fi suferit de nanism. Dimpotrivă, se pare că statura acestor oameni a fost determinată de consangvinizare și factori de mediu.

Potrivit cercetărilor, din cauza căsătoriilor între rude apropiate, a dietei sărace și a apei potabile poluate cu mercur, locutorii din sat au rămas cu o jumătate de metru sub înălțimea medie a acelor vremuri.

Timp de secole, strămoșii oamenilor din Makhunik au trăit complet izolați de civilizația modernă.

Regiunea era (și este și acum) secetoasă, pustie și stearpă, ceea ce făcea dificilă cultivarea terenului și creșterea animalelor.

Singurele produse cultivate aici erau napii, grînele, orzul și niște fructe asemănătoare curmalelor, numite „jujube”. Cei din satul piticilor supraviețuiau cu o dietă vegetariană simplă.

Cel mai adesea, ei mîncau „kashk-beneh” (un aliment făcut din zer și un soi de fistic cultivat în munți) și „pokhteek” (un amestec de zer uscat și napi).

Malnutriția a contribuit în mod semnificativ la deficiența de înălțime a locuitorilor. Mai mult, izolarea i-a obligat pe aceștia să se căsătorească cu rude apropiate.

Astfel, moștenirea genetică tot mai săracă a influențat hotărîtor media de înălțime a comunității. Faptul că erau mici de înălțime nu a fost singurul motiv pentru care acești oameni au construit case mai mici.

O casă mică însemna și că era nevoie de mai puține materiale de construcție.

La mijlocul secolului al XX-lea, regiunea a trecut printr-un proces accentuat de dezvoltare.

Construirea de drumuri și accesul la vehicule le-au permis sătenilor din Makhunik să-și adauge în dietă o gamă largă de mîncăruri, precum orezul și carnea de pui.

Copiii au devenit mai sănătoși și au crescut mai mult decît părinții lor. Odată cu îmbunătățirea asistenței medicale, media înălțimii a început să crească. Încet, încet, satul piticilor a intrat în istorie.

În prezent, cei mai mulți dintre cei 700 de locuitori din Makhunik au înălțimi normale. Ei au părăsit de mult timp locuințele liliputane ale strămoșilor lor și s-au mutat în case de cărămidă.

Însă, în afară de locuințe și statură fizică, viața nu s-a îmbunătățit prea mult pentru săteni. Traiul încă este greu și agricultura este și mai săracă, din cauza secetei continue.

Tinerii își caută de lucru în orașele din apropiere, iar cei în vîrstă se bazează pe ajutoarele sociale. Arhitectura și moștenirea unică a satului Makhunik îi oferă un potențial bogat pentru turism.

Toată lumea speră că, într-o zi, turismul va crea noi oportunități în sat.

pus acum 6 ani

Constantinis
Administrator

Din: pulbere de stele
Inregistrat: acum 6 ani
Postari: 9154

Wilhelm Reich și adevărul periculos despre energia orgonică

Nu este ceva tocmai neobișnuit ca savanții adepți ai științei alternative să fie persecutați de autorități, mai ales dacă munca lor privește forme necunoscute de energie. De obicei, persecuțiile au loc în mod subtil, astfel încât doar cel vizat să își dea seama de ele.

Dar în cazul lui Wilhelm Reich, savantul care a făcut cunoștință lumii cu energia orgonică, lucrurile nu au stat deloc așa. El a fost persecutat într-un mod brutal, sistematic și cât se poate de public.

Acest om a cunoscut Inchiziția secolului XX: cărțile i-au fost arse (la propriu), aparatele i-au fost distruse, ideile sale au fost condamnate, iar el a fost aruncat în închisoare, unde a murit subit.

Totuși, peste ce adevăr periculos dăduse Wilhelm Reich, încât să aibă parte de un astfel de tratament din Evul Mediu?

Wilhelm Reich și-a început cariera ca psihanalist de tradiție freudiană, însă a mers mult mai departe decât Sigmund Freud în a lega psihologia de libido (energia legată de impulsurile sexuale).

El credea că punctul culminant al copulației este cheia sănătății fizice și mintale și că boli precum schizofrenia își aveau originea în incapacitatea unor persoane de a atinge acest punct.

Potrivit lui Wilhelm Reich, când partenerii dintr-un cuplu ajung la punctul culminant, se generează cantități mari de energie, numită „orgon”. Aceasta era o idee nouă atunci când Reich a expus-o, în anii ’30.

Însă teoria despre orgon are rădăcini în teoria despre energia Kundalini, amintită în India antică, sau în energia Qi, ce stă la baza medicinei chineze tradiționale.

Studiind orgonul, Reich a devenit convins că această energie putea fi strânsă și depozitată în același fel în care energia electrică poate fi depozitată într-o baterie.

În acest scop, el a inventat un dispozitiv numit „acumulator orgonic” – o cabină de lemn căptușită cu straturi succesive de metal, care colecta orgonul persoanei care stătea înăuntru.

Reich era convins că descoperise o formă nouă de energie. L-a convins până și pe Albert Einstein (cel mai celebru fizician contemporan cu Reich) să se intereseze de acumulatorul orgonic.

Einstein a făcut diferite teste, însă după câteva săptămâni a ajuns la concluzia că teoria lui Wilhelm Reich nu avea nicio bază fizică.

Ideea orgonului a fost respinsă de lumea științifică. Însă a devenit o idee populară în subcultura de avangardă a Americii.

Toate personalitățile literare radicale ale vremii (Norman Mailer, J.D. Salinger, Allen Ginsberg, Jack Kerouac, William S. Borroughs) au devenit susținători devotați ai acumulatorului orgonic.

Pe de altă parte, pentru conservatori, orgonul a ajuns să reprezinte un „cult al anarhiei”, după cum scriau unele reviste americane apropiate puterii anilor ’40-’50.

Wilhelm Reich a devenit în curând inamicul public numărul unu. În 1954, autoritățile federale au emis un act prin care interziceau acumulatoarele orgonice și literatura legată de acestea.

„Cu cât am mai mult succes, cu atât simt mai mult că sunt în pericol de moarte. Și cu cât am mai mult succes, cu atât mai puțin dispuși sunt să mă cruțe. În orice loc și în orice moment mi se poate întâmpla ceva rău”, scria Reich în jurnalul său cu privire la persecuțiile la care era supus de autorități

Reich a fost amendat cu 10.000 de dolari (o sumă colosală pentru vremea aceea) și a fost condamnat la doi ani de închisoare. Judecătorul a ordonat ca toate acumulatoarele orgonice să fie distruse și ca toate copiile cărților lui Reich să fie arse.

Distrugerea care a urmat este descrisă de către Enciclopedia Britannica drept „unul dintre cele mai crase exemple de cenzură din istoria SUA”.

Despre Wilhelm Reich s-a scris mult. O parte din scrieri dezbăteau dacă orgonul este real sau nu. Cu alte cuvinte, dacă este un fapt științific sau produsul pseudoștiinței.

Dar astfel de cercetări pierdeau din vedere esențialul. În domenii precum psihiatria sau medicina nu este important dacă o teorie este „adevărată” sau „falsă”.

Important este dacă pacienții pot beneficia de pe urma acestei teorii, vindecându-se sau – cel puțin – având stări mai bune. Orgonul nu este mai puțin „științific” decât psihanaliza freudiană și este la fel de „pseudoștiințific” precum nenumărate terapii ale vremii, practicate fără să aibă parte de persecuția de care suferise Wilhelm Reich.

Acumulatorul orgonic trebuie să fi avut ceva special, fiindcă personalități precum Norman Mailer și Allen Ginsberg nu erau niște oameni naivi.

Mai mult, autoritățile nu ar fi luat atâtea măsuri pentru a suprima ceva ce „nu funcționează”. Ar fi fost o risipă de resurse.

Dacă autoritățile obiectau față de acumulator fiindcă credeau că acesta nu funcționează, de ce nu îl puteau ignora, lăsând publicul să-și formeze propria opinie?

Așa că misterul rămâne. Ce făcuse Wilhelm Reich pentru a merita un asemenea tratament?

Se poate să fi fost vorba doar de reacția Americii de la mijlocul secolului trecut față de „noul cult al anarhiei”, însă, cel mai probabil, Wilhem Reich descoperise o sursă de energie reală, pe care guvernul voia s-o țină secretă.

De aceea, Wilhelm Reich trebuia… să dispară.

pus acum 6 ani

Constantinis
Administrator

Din: pulbere de stele
Inregistrat: acum 6 ani
Postari: 9154

Misteriosul sistem incaș de „scriere” cu sfori și noduri, un limbaj 3D antic

Incașii au construit cea mai mare și mai sofisticată civilizație precolumbiană din America de Sud. Dovezi în acest sens pot fi găsite în arhitectura lor monumentală, în tehnologie, în urbanism, în agricultură și în ierarhiile sociale complexe.

Însă, după standardele europene, incașii aveau o slăbiciune stînjenitoare: nu cunoșteau scrisul. Și totuși, au născocit un sistem ingenios prin care să transmită mesaje urmașilor lor.

Sistemul era atât de complex, încât mesajele incașilor nu au fost descifrate nici pînă în ziua de astăzi. Iată despre ce este vorba.

Poporul incaș vorbea limba Quechua (care încă se mai vorbește în America de Sud), însă nu avea un alfabet cu care să o aștearnă pe hîrtie. De aceea, nu există materiale scrise în această limbă.

Tot ceea ce știm despre Quechua se datorează relatărilor oamenilor din alte culturi – în special ale spaniolilor – de după cucerirea Imperiului Inca.

Învățații incași nu au reușit să inventeze un alfabet. Însă au dezvoltat o metodă ingenioasă de a ține evidența informațiilor despre tranzacții, taxe, rezultatele recensămintelor și, probabil, multe altele.

Pentru aceasta, ei au folosit un sistem complicat de sfori și noduri, numit „khipu” sau „quipu”. Un khipu obișnuit este alcătuit dintr-o sfoară de care atîrnă un număr variabil de alte sfori înnodate și colorate, făcute din bumbac sau lînă.

Poziția nodurilor pe sfori, felul în care nodurile sunt legate, numărul de înfășurări al nodului și culoarea sforilor transmit diferite valori și semnificații. De exemplu, numărul de înfășurări al nodului indică un număr între 1 și 9.

Un nod legat astfel încît să se asemene cu cifra 8 indică o valoare fixă. O sfoară de pe care lipsește un nod semnifică cifra „zero”.

Un singur nod reprezintă numărul 10 sau multiplu de 10, în funcție de poziția sa pe sfoară. Folosind și alte caracteristici (cum ar fi culoarea sforilor, direcția de răsucire a sforilor și tiparele nodurilor), un khipu poate să conțină un număr imens de semnificații.

Alegerea acestui mediu (textilele) pentru a depozita și a transmite informații este de înțeles. Aceasta, deoarece pentru incași materialele textile erau un simbol al statutului, al bogăției și al autorității politice.

„Fibrele textile erau baza tuturor tehnologiilor din zona Anzilor, chiar cu mult timp înainte de incași. Așa că nu mă surprinde faptul că incașii s-au gîndit să folosească khipu pentru a dezvolta un sistem de notație”, spune Heather Lechtman, arheolog la Institutul de Tehnologie Massachusetts.

Nu oricine știa să citească un khipu. Cei care fuseseră educați pentru a-l citi se numeau khipu kamayuq. Conducătorii, guvernatorii și șefii satelor îi foloseau adeseori pe aceștia pentru a ține arhivele birocratice.

Khipu kamayuq aveau și alte îndatoriri, cum ar fi înregistrarea taxelor, a salariilor, ținerea arhivelor economice și desfășurarea recensămintelor.

În ziua de azi, nu mai există niciun khipu kamayuq, iar arta întocmirii și a descifrării unui khipu s-a pierdut. Putem doar să ghicim ce semnificație aveau aceste sfori înnodate.

Cercetările arată că khipu erau folosite pentru arhivele numerice sau pentru contabilitate. Sistemul incaș al numerelor se baza pe numărul 10, la fel ca al nostru.

Însă Gary Urton, profesor de antropologie la Universitatea Harvard, crede că khipu folosea un sistem binar, care putea înregistra datele fonologice sau logografice.

Dacă este adevărat, atunci aceste noduri ar putea ascunde multe povești despre bătălii și cuceriri, despre dinastiile regale și cine știe cîte altele.

Oamenii de știință au decodat deja primul cuvînt de pe un khipu. Este vorba despre denumirea unui sat, Puruchuco.

Gary Urton crede că numele satului era reprezentat de o secvență de trei numere, asemănătoare unui cod poștal. Dacă această presupunere este corectă, khipu ar putea fi singurul exemplu de limbaj complex consemnat printr-un sistem 3D.

După invazia spaniolă, nou-veniții au distrus intenționat mii de khipu, bănuind că sforile înnodate conțineau scrisori sau mesaje secrete, care puteau fi folosite de rebeli împotriva invadatorilor.

Spaniolii aveau motive întemeiate să creadă așa ceva. Un conducător militar spaniol își aduce aminte de momentul în care el și oamenii lui au întîlnit niște indigeni care păstrau arhivele khipu.

Întîlnirea a avut loc pe un drum de munte, la scurt timp după cucerirea zonei Anzilor. De îndată ce indigenii care păstrau khipu i-au văzut pe spanioli, au dezlegat repede niște noduri și le-au legat în altă parte, schimbând astfel informațiile.

O altă relatare se referă la niște călători spanioli care au dat peste un incaș bătrîn. Acesta încerca să ascundă khipu-ul pe care îl avea asupra sa.

Interogat, omul a spus că pe khipu erau înregistrate activitățile cuceritorilor, „atît cele bune, cît și cele rele”. Spaniolii au ars khipu-ul și l-au pedepsit pe băștinaș.

În ziua de azi, mai există doar cîteva sute de khipu. Unele se află în muzee, iar altele în posesia comunităților locale. Khipu-urile sînt privite ca niște simboluri puternice ale moștenirii și sînt atinse numai de demnitari.

Chiar și în ziua de azi, khipu-urile sînt folosite în cadrul ceremoniilor tradiționale, cu toate că nu mai pot fi descifrate.

pus acum 6 ani

Constantinis
Administrator

Din: pulbere de stele
Inregistrat: acum 6 ani
Postari: 9154

„Darurile” conchistadorilor – Bolile care au ucis 90% dintre azteci

În 1545, aztecii din Mexicul zilelor noastre au fost loviți de un dezastru. Oamenii au început să sufere de febră și de dureri de cap, sîngerînd pe ochi, pe gură și pe nas. De obicei, moartea survenea după trei sau patru zile.

În cinci ani, aproximativ 15 milioane de oameni (80% din populație) au fost uciși de maladia pe care indigenii au numit-o „cocoliztli”. Cuvîntul înseamnă „molimă” în Nahuatl, limba aztecilor.

Cauza acestei epidemii a fost motiv de dezbatere timp de 500 de ani. Pînă la urmă, oamenii de știință au eliminat variola, pojarul, oreionul și gripa de pe lista suspecților.

Au ajuns la concluzia că vinovatul era o „febră enterică” asemănătoare febrei tifoide. Savanții au găsit dovezi ADN legate de această febră pe dinții victimelor răpuse de boală.

Epidemia de cocoliztli
„Epidemia cocoliztli din 1545-1550 a fost una dintre multele epidemii care au afectat Mexicul după sosirea europenilor. Însă, în mod special, această epidemie a fost a doua dintr-un șir de trei epidemii care au avut impactul cel mai devastator și au dus la pierderea celui mai mare număr de vieți”, afirmă Ashild Vagene de la Universitatea din Tuebingen din Germania, coautoarea unui studiu publicat în revista științifică Natură, Ecologie și Evoluție, citată de news.com.au.

Epidemia de cocoliztli este considerată una dintre cele mai grave epidemii din istoria umanității. Rata de mortalitate se apropie de cea a ciumei bubonice, care a ucis aproximativ 25 de milioane de oameni în Europa de Vest în secolul XIV (cam jumătate din populație).

Pe măsură ce și-au croit drum în Lumea Nouă, coloniștii europeni au răspîndit foarte multe boli. Au adus cu ei microbi pe care populațiile indigene nu îi mai întîlniseră niciodată și împotriva cărora nu aveau niciun fel de imunitate.

Molima cocoliztli din 1545 s-a extins în zona în care astăzi se află Mexicul și o parte din Guatemala. Epidemia a venit la numai două decenii după ce o altă epidemie, de variolă, ucisese 5 până la 8 milioane de băștinași.

Asta se întâmpla la puțin timp după sosirea spaniolilor.

O a doua epidemie de cocoliztli, din 1576 pînă în 1578, a ucis jumătate din populația care mai rămăsese. Iată cum descria epidemia istoricul franciscan Fray Juan de Torquemada:

„În orașele mari s-au săpat șanțuri adînci și de dimineață pînă la apus preoții cărau cadavrele și le aruncau în șanțuri”.

Chiar și la acea vreme, doctorii au spus că simptomele nu se potriveau cu cele ale unor boli mai cunoscute, cum ar fi fost pojarul sau malaria. Acum, însă, oamenii de știință cred că au găsit vinovatul.

După ce au analizat ADN-ul a 29 de schelete îngropate într-un cimitir de victime ale cocoliztli, savanții au găsit urme ale bacteriei salmonella enterica.

Se știe că această bacterie cauzează febră enterică, iar febra tifoidă este un astfel de exemplu. În ziua de azi, acest subtip de bacterie cauzează foarte rar infecții la oameni.

„Multe tipuri de salmonella se răspîndesc prin apa sau mîncarea infestată. Bacteriile ar fi putut ajunge în Mexic prin intermediul animalelor domestice aduse de spanioli”, au declarat membrii echipei de cercetători.

Se știe că salmonella enterica și-a făcut simțită prezența în Europa în Evul Mediu.

„Am desfășurat teste de identificare a tuturor patogenilor bacterieni și a ADN-urilor virușilor pentru care au fost disponibile date genomice”, a declarat coautorul studiului, Alexander Herbig, pentru AFP.

Salmonella enetrica a fost singurul microb detectat. Este, totuși, posibil ca unii agenți patogeni să fi fost nedetectabili sau total necunoscuți.

„Nu putem spune cu certitudine că salmonella enterica a fost cauza epidemiei de cocoliztli, însă credem că este un candidat foarte probabil”, a afirmat Kirsten Bos, membru al echipei.

pus acum 6 ani

Constantinis
Administrator

Din: pulbere de stele
Inregistrat: acum 6 ani
Postari: 9154

Fenomene stranii pe mare: 4 nave care au dispărut inexplicabil

Și mările pot fi un univers bîntuit de fantome. Există numeroase povești și legende despre apariții surprinzătoare ale navelor dispărute în urmă cu zeci sau sute de ani sau despre veliere misterioase care străbat oceanele fără vreun echipaj la bord.

Deși oamenii de știință au încercat să găsească explicații pentru aceste fenomene stranii petrecute pe mare, de cele mai multe ori logica a eșuat. Iată câteva astfel de exemple.

1. Echipajul dispărut de pe Mary Celeste

Unul dintre fenomenele stranii petrecute în lumea navigatorilor a avut loc în 1872. În luna decembrie a acelui an, un velier care plutea în derivă a fost descoperit în apropierea coastei Insulelor Azore. Pe navă nu exista nici urmă de om, iar barca de salvare lipsea.

Echipa de salvare care a ajuns prima pe vapor a descoperit că rezervele de mîncare și de alcool erau intacte, iar camera căpitanului era în perfectă ordine. Ultima intrare în jurnal era din urmă cu zece zile. Totul arăta ca și cum echipajul pur și simplu se „evaporase”.

Velierul Mary Celeste părăsise New York-ul pe 7 noiembrie 1872, cu destinația Genoa. Investigațiile ulterioare au condus la mai multe ipoteze – inclusiv un atac din partea piraților, un atac din partea unui calamar gigant, o revoltă a echipajului sau chiar o înscenare pusă la cale pentru ca proprietarii navei să încaseze asigurarea.

Totuși, niciuna dintre aceste teorii nu a fost dovedită, iar cazul Mary Celeste rămîne un mister neelucidat.

2. O barcă enigmatică la capătul lumi

Insula Bouvet este una dintre cele mai izolate din lume – o bucată de pămînt neprimitoare, situată în Oceanul Antarctic, între Africa și Antarctica.

Insula are 30 de kilometri pătrați și este deținută de Norvegia. În anii ’50, oamenii de știință sud-africani au început explorarea insulei Bouvet, în scopul de a înființa acolo o stație maritimă.

În 1964, cercetătorii au descoperit ceva ce i-a intrigat. O barcă de mici dimensiuni, fără vâsle și fără marcaje, a fost găsită plutind în derivă într-o lagună din zonă. În mod cert, barca fusese folosită la un moment dat, dar nu prezenta niciun indiciu cu privire la cine, unde și în ce scop o utilizase.

Prezența ei în zonă era cu atât mai bizară cu cît nicio rută comercială nu trece prin apropierea acestei insule izolate. Căutările realizate la fața locului nu au dezvăluit nicio dovadă cu privire la originile bărcii și la soarta echipajului ei.

Misterul din jurul acestei descoperiri ne-a determinat să o includem pe această listă de fenomene stranii.

3. Un maxilar îngropat și misterioasa epavă Sarah Joe

În 1979, cinci bărbați au pornit de pe insula Maui într-o expediție de pescuit într-o barcă cu motor denumită Sarah Joe. La scurt timp după ce au pornit pe mare, o furtună puternică a măturat regiunea, iar contactul cu barca s-a întrerupt.

După ce furtuna s-a liniștit, o expediție a pornit pe urmele navei, dar căutările au rămas fără succes.

Zece ani mai tîrziu, John Naughton, un biolog marin care a participat la căutarea inițială, făcea cercetări pe un atol din Insulele Marshall. Aici, omul de știință a făcut o descoperire uimitoare: epava bărcii Sarah Joe și, în imediata apropiere, un mormînt ce conținea un maxilar uman.

Radiografiile dentare au dovedit că maxilarul îi aparținea unuia dintre membrii echipajului care se aventurase pe mare în acea fatidică zi. Dar soarta restului echipajului, precum și fenomenele stranii care s-au petrecut rămîn un mister.

Cum ajunsese barca atît de departe (la peste 3.000 de kilometri distanță de Maui)? Ce se întîmplase cu restul echipajului și, mai mult, dacă echipajul dispăruse, cine a săpat mormîntul în care fusese găsit maxilarul ?

4. SS Baychimo: Nava-fantomă a Oceanului Arctic

În 1931, cargobotul SS Baychimo a rămas blocat în gheață în apropierea coastei nordice a Alaskăi. Echipajul de pe Baychimo a părăsit nava pentru a aduce ajutoare.

Cînd s-au întors, două zile mai tîrziu, nava blocată dispăruse. A reapărut în același an, cînd a fost din nou văzută blocată în gheață, și s-a încercat din nou recuperarea ei.

Operațiunea de recuperare a fost, însă, întreruptă de un viscol puternic și a trebuit abandonată. După ce vremea s-a liniștit, SS Baychimo a dispărut din nou.

Oamenii de știință nu au reușit să determine nici pînă astăzi ce a cauzat aceste fenomene stranii, care par pur și simplu de necrezut. În deceniile ce au urmat, au fost raportate numeroase apariții ale SS Baychimo.

Ultima astfel de apariție datează din 1969 – la 38 de ani de la dispariție – între Alaska și Rusia, în Marea Ciukoțk.

pus acum 6 ani

Constantinis
Administrator

Din: pulbere de stele
Inregistrat: acum 6 ani
Postari: 9154

8 invenții „inutile” care au schimbat lumea

Unul dintre cele mai valoroase sfaturi din toate timpurile este umătorul: „Dacă nu ai nimic bun de spus, mai bine taci.” Dar, din păcate, oamenii rareori urmează acest îndemn. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, ideile cele mai strălucite au fost ridiculizate fără milă. În acest articol îți prezentăm cîteva așa-zise invenții inutile, care demonstrează că, dacă ne-am fi luat după toți „experții”, nu am fi ieșit niciodată din Evul Mediu.

1. Invenții inutile: „Locomotiva cu aburi nu se va urni din loc niciodată”

Vă puteți imagina viața fără trenuri? E cam greu. Pare surprinzător, dar ideea înlocuirii forței animale cu locomotive a fost primită cu scepticism de Biserică, instituție care a văzut în transportul autopropulsat semn de spirite rele.

De asemenea, unii medici credeau că deplasarea cu o viteză de peste 40 de kilometri pe oră ar putea fi nocivă pentru sănătate.

2. Invenții inutile: „Nimeni nu are nevoie de curent alternativ”

Spre deosebire de Nikola Tesla și alți inventatori, Thomas Edison, susținătorul utilizării curentului continuu, nu știa atât de multe despre fizică. Dacă ar fi știu, nu ar fi rostit aceste vorbe:

„Curentul alternativ este o pierdere de timp și nimeni nu va folosi vreodată așa ceva.” – Thomas Edison

Confruntarea dintre Edison și Tesla a intrat în istorie ca „războiul curentului” și s-a încheiat cu victoria necondiționată a curentului alternativ.

3. Invenții inutile: „Becul nu are niciun rost”

Primul bec incandescent (stînga) a fost, potrivit unor oameni de știință de la Institutul Stevens de Tehnologie din Statele Unite, „neinteresant și inutil pentru știință“. Unul dintre aceste lucruri „inutile“ (dreapta), funcționează încontinuu din 1901.

Becul poate fi admirat în orașul Livermore din California, inclusiv online. „Becul de o sută de ani“ nu se stinge niciodată, cu excepția penelor de curent.

4. Invenții inutile: „Vaccinurile sunt dăunătoare pentru sănătate”

Suferiți de variolă? Cu siguranță, nu. Și asta, mulțumită științei! În ciuda dispariției totale a variolei și a dispariției aproape totale a altor boli, mulți oameni încă mai cred că cele mai multe vaccinuri sunt nocive și că este necesar să ne protejăm copiii de vaccinare.

Dacă așa stau lucrurile azi, nu este prea greu să ne imaginăm cu ce rezistență teribilă din partea populației s-au luptat primii oameni care au popularizat vaccinurile.

5. Invenții inutile: „Oamenii se vor plictisi repede de televiziune”

Succesul comercial al televiziunii era de neconceput nu numai pentru oamenii obișnuiți, ci și pentru unii inventatori. De exemplu, unul dintre „părinții radioului”, Lee de Forest, nu a crezut în puterea televiziunii.

După cum vedem, s-au înșelat amarnic. Să fi fost, oare, vorba de invidie pentru realizările altora?

6. Invenții inutile: „Navele spațiale nu vor decola niciodată”

Din nou, ne amintim de criticul Lee de Forest, care a afirmat că „nu văd nici un viitor pentru navele spațiale care vor părăsi atmosfera Pămîntului”. „Să mergem!“, le-a răspuns Iuri Gagarin tuturor scepticilor, înainte de a zbura în jurul Pămîntului, la bordul navei spațiale Vostok-1.

Apoi, oamenii au ajuns pe Lună (potrivit unora, aselenizarea nu a avut loc), iar acum doresc să cucerească planeta Marte. Bineînțeles, mulți nu cred nici în succesul acestei inițiative.

7. Invenții inutile: „Calculator personal? Cine are nevoie de el ?”

În 1949, la un an de la crearea Mașinii Experimentale pe Scară Redusă Manchester, s-a afirmat că „tehnologia informatică și-a atins limitele”. Sună amuzant, nu? Iată o altă declarație, făcută probabil în 1977, de către Ken Olsen, el însuși inventator:

„Nu există niciun motiv să se creadă că cineva dorește să aibă un computer la domiciliu.” – Ken Olsen

După cum putem vedea, astăzi, într-adevăr, nimeni nu își dorește un calculator…

8. Invenții inutile: „Nimeni nu va cumpăra telefoane mobile”

„Nu vor înlocui niciodată telefoanele fixe și, chiar dacă acest proiect s-ar realiza în timpul vieții noastre, ar fi prea scump”, se spunea la începutul erei mobilelor. Primul pas a fot făcut de la telefoanele de 14 kilograme la dispozitivele mobile cât o cărămidă.

Apoi, au devenit nu doar mai mici și mai ușoare, ci și accesibile aproape oricui. Acestea dovedesc din nou, încă o dată, că nu toate opiniile experților trebuie considerate „adevăruri absolute”.

pus acum 6 ani

Constantinis
Administrator

Din: pulbere de stele
Inregistrat: acum 6 ani
Postari: 9154

Greșeli fatale – 7 dintre cele mai grave dezastre inginerești din istorie

Fără îndoială, ingineria a avut și continuă să aibă parte de realizări admirabile. Pe umerii inginerilor și constructorilor stă o responsabilitate uriașă, pentru că o mică greșeală de calcul sau de comunicare poate produce dezastre inimaginabile.

Iată, așadar, povestea cîtorva dintre cele mai mari catastrofe inginerești ale tuturor timpurilor.

1. Inundația din Johnstown, o consecință a neglijenței

Johnstown era un oraș prosper din centrul statului american Pennsylvania. Localitatea era cunoscută drept un centru important al industriei oțelului.

Dar dezastrul avea să lovească în 1889, din cauza unui baraj prost conceput și neglijat de autorități. Barajul South Fork ținea sub control lacul Conemaugh, care se afla în apropierea orașului.

Deși părea o construcție solidă, barajul nu a putut face față cantității imense de apă adunate în urma ploilor din acel an. Din cauza presiunii, barajul a cedat și a provocat un dezastru de mari proporții.

Potrivit rapoartelor, 2.209 oameni au murit în ceea ce avea să rămînă în istorie drept Marea Inundație din 1889. Mai mult, pagubele aduse s-au ridicat la 17 milioane de dolari, o sumă uriașă pentru acele vremuri.

În urma inundațiilor, orașul Johnstown a fost aproape ras de pe fața pămîntului.

2. Podul prăbușit de două ori

Cu o lungime de 548 de metri, Podul Quebec este cel mai mare pod în consolă din lume. El a fost construit cu mari eforturi, dar și cu pierderi de vieți omenești.

În cursul construcției, podul a fost protagonistul a două prăbușiri. Prima a avut loc pe 29 august 1907. La momentul prăbușirii, care s-a petrecut din cauza unei erori de proiectare, muncitorii lucrau la brațul consolei.

În urma evenimentului, 55 de oameni au murit prin înecare sau striviți sub bucățile desprinse din pod. În ciuda acestui eveniment tragic, inginerii nu s-au dat bătuți.

Au decis să reînceapă construcția, ranforsînd corzile inferioare ale consolei. Din păcate, tragedia a lovit din nou. Pe 11 septembrie 1916, porțiunea centrală a podului s-a prăbușit și a ucis 13 muncitori.

S-a estimat că pagubele rezultate în urma celor două dezastre au fost de 22 de milioane de dolari. Incidentele au arătat umanității rezultatele dezastruoase ale erorilor de inginerie și ale supravegherii necorespunzătoare.

Totuși, podul a fost finalizat în 1919 și funcționează și în ziua de astăzi.

3. Podul Tacoma Narrows, un caz-școală

Construit în anii ’30, Podul Tacoma Narrows, din statul american Washington, era al treilea cel mai mare pod cu suspensie din lume.

Construcția a fost inaugurată în 1940, dar în același an avea să provoace un dezastru care a schimbat pentru totdeauna normele din construcții.

Cel care a realizat proiectul a fost inginerul Leon Moisseiff, care a conceput un pod mult mai flexibil decît standardele acceptate. Din păcate, Moisseiff nu și-a dat seama ce consecințe dezastruoase avea să aibă opera sa.

Pe 7 noiembrie 1940, zona a fost lovită de vînturi puternice, cu viteza de peste 60 de kilometri pe oră. Din cauza vînturilor, podul a început să se clatine.

Deși era fabricată din oțel-carbon foarte rezistent, construcția nu a făcut față oscilațiilor violente, iar podul s-a prăbușit. Din fericire, nu au existat victime, dar pagubele s-au ridicat la 6,4 milioane de dolari.

În urma evenimentului, autoritățile au ajuns la concluzia că, după cum fusese proiectat, prăbușirea podului era inevitabilă. Pentru ca astfel de accidente să nu mai aibă loc, autoritățile au înăsprit normele din construcții.

4. Barajul care a ucis sute de mii de oameni

Prăbușirea barajului Banqiao, din China, în 1975, este probabil cel mai mare dezastru din istoria ingineriei. Deși evenimentul este astăzi aproape uitat, se estimează că în urma lui au murit între 171.000 și 230.000 de oameni.

Alte 11 milioane de oameni au fost relocate. Barajul Banqiao a fost construit pe fluviul Ru și a început să funcționeze în iunie 1952.

Construcției i se spunea „barajul de fier” și toată lumea considera că e imposibil de distrus. Totuși, pe parcursul construcției, hidrologul Chen Xing a avertizat asupra construirii prea multor baraje și rezervoare.

Aceasta, spunea el, putea să ducă la creșterea nivelului apei peste nivelul de siguranță. Consecința ar fi fost, fără îndoială, o catastrofă de proporții.

În loc să-i asculte criticile, guvernul chinez l-a eliminat pe Chen Xing din proiect. Din păcate, însă, avertismentele hidrologului s-au adeverit.

În august 1975, barajul Banqiao a cedat. Se estimează că inundația a ucis între 171.000 și 230.000 de oameni și a forțat 11 milioane de oameni să-și caute o altă casă.

Mai mult, dezastrul a cauzat o pierdere economică uriașă, de aproximativ 1,6 miliarde de dolari. Dezastrul a fost rezultatul proiectării și mentenanței defectuoasă, dublate de ridicarea prea multor baraje în regiune.

Taifunul Nina, care tocmai lovise regiunea, a grăbit dezastrul.

5. Hotelul care s-a prăbușit peste oaspeți

Un alt dezastru ingineresc de proporții a avut loc în 1971, la hotelul Hyatt Regency din Kansas City. Nenorocirea a lovit pe 17 iulie 1981, cînd două pasarele adiacente s-au prăbușit direct în holul hotelului.

În acel moment, în hotel avea loc o petrecere, iar în hol se aflau peste 1.600 de oameni. Dintre aceștia, 114 au murit și alți 216 au fost răniți. Mai mult, pagubele s-au ridicat la câteva milioane de dolari.

Dar ce se întâmplase, de fapt? Ce provocase această tragedie? Investigațiile au arătat că, în timpul construcției, inginerii au descoperit o eroare de proiectare.

În loc să refacă proiectul, ei s-au hotărât să o repare printr-o modalitate care a avut ca rezultat construirea celor două pasarele adiacente la etajele doi și patru.

Însă acest artificiu a pus presiune pe acoperișul holului, care la un moment dat a cedat. Investigațiile au arătat că designul tiranților era eronat și că exista o eroare gravă în sistemul de suspensie al pasarelelor.

6. O scurgere de gaz care a afectat trei generații

Catastrofa de la Bhopal, India, din 1984, este cel mai mare dezastru industrial din istorie. Nenorocirea a avut loc la fabrica de pesticide Union Carbide India Limited din Bhopal.

După miezul nopții, pe 3 decembrie 1984, în timp ce întreaga țară dormea, 4,5 tone de derivat gazos de cianură s-au eliberat în atmosferă. Scurgerea de gaz a ucis mii de oameni în numai cîteva ore.

Oficial, numărul morților s-a ridicat la 3.787. Totuși, mai devastatoare au fost efectele pe termen lung. În jur de 558.000 de oameni au fost răniți, dintre care 3.900 au suferit handicapuri permanente.

Accidentul i-a costat pe proprietarii UCIL peste 520 de milioane de dolari. Investigațiile au arătat că în rezervorul cu gaz se afla un volum mare de apă.

Astfel, a avut loc o reacție chimică toxică, care a forțat deschiderea valvei de evacuare și a permis scurgerea gazului. Dezastrul a fost atît de mare, încît a treia generație de copii născuți în Bhopal, la 34 de ani de la tragedie, încă suferă de diferite boli.

7. Cel mai mare dezastru ecologic al secolului

Explozia platformei petroliere Deepwater Horizon și deversarea de petrol din Golful Mexic a fost cel mai grav dezastru ecologic provocat de oameni.

Totul a început pe 20 aprilie 2010, la o adîncime de 1.500 de metri, puțul de petrol al platformei deținute de compania British Petroleum a explodat.

11 muncitori au decedat, iar alți 17 au fost răniți. Două zile mai tîrziu, platforma în flăcări s-a prăbușit, iar petrolul a început să se scurgă în mare.

Deși autoritățile au încercat să diminueze consecințele, ele au fost dezastruoase pentru viața marină. Deversarea masivă de petrol a ucis sau vătămat peste 102.000 de păsări, 6.165 de țestoase marine, 25.900 de mamifere marine și un miliard de pești.

Golful adăpostea peste 8.332 de specii, dintre care unele pe cale de dispariție. De asemenea, pagubele materiale au fost estimate la 61,60 de miliarde de dolari.

Investigațiile ulterioare au arătat că principala cauză a dezastrului a fost un puț de forare prost gîndit. Puțul nu avea suficient ciment între carcasa de producție de 18 centimetri și carcasa de protecție, care avea aproape 25 de centimetri.

Un alt motiv al dezastrului a fost mecanismul de prevenire a scurgerilor, care nu a reușit să izoleze și să controleze puțul de foraj.

Mai mult, guvernul american a declarat că puțul a fost sigilat pe data de 19 septembrie, însă rapoarte ulterioare au arătat faptul că în zona puțului încă existau scurgeri.

pus acum 6 ani

Constantinis
Administrator

Din: pulbere de stele
Inregistrat: acum 6 ani
Postari: 9154

Incidentul auto cosmic – Mașină avariată de un meteorit

Pe Pămînt cad anual între 18.000 și 84.000 de meteoriți, dintre care cei mai mulți nu depășesc cîteva grame, iar majoritatea trec neobservați. De aceea, evenimentul petrecut pe 9 octombrie 1992, cînd un meteorit de cîteva kilograme a lovit un orășel din SUA, a uimit pe toată lumea.

Mai mult, bucata de piatră cosmică „s-a înfipt” în mașina unei tinere, avînd o viteză de 264 de kilometri la oră la momentul impactului. De altfel, mașina este cel mai faimos obiect lovit vreodată de un meteorit.

Pe 9 octombrie 1992, o minge de foc strălucitoare a străbătut cerul nopții deasupra estului Statelor Unite. Mii de oameni au rămas uimiți văzînd fenomenul.

Martorii au descris mingea de foc ca fiind mai strălucitoare decît Luna. Avea o traiectorie aproape orizontală și se îndrepta către nord-vest. În doar 40 de secunde, meteoritul traversase patru state, străbătînd 700 de kilometri în atmosferă.

Căldura enormă și forța de frecare au spart roca spațială în peste 70 de bucăți, dintre care cîteva erau destul de rapide și mari încât să-și creeze propriile cozi strălucitoare.

O bucată de meteorit, de greutate considerabilă și cam de mărimea unei mingi de bowling, a aterizat în cele din urmă în Peekskill, New York, cu o bubuitură zgomotoasă.

În acel moment, Michelle Knapp, în vîrstă de 17 ani, se uita la televizor în sufrageria părinților ei. Speriată de bubuitură, Knapp a ieșit din casă pentru a investiga ce s-a întîmplat.

Pe șoseaua din fața casei, și-a găsit mașina, un Chevrolet Malibu, într-o stare jalnică. Portbagajul mașinii era îndoit și avea o gaură în el.

Sub mașină, înfipt în asfalt, era un bolovan. Piatra încă fumega și mirosea a ouă stricate. Ratase la milimetru rezervorul de benzină al mașinii.

Desigur, Michelle n-a fost deloc încîntată. Cumpărase mașina recent, iar acum vehiculul era avariat serios. Tînăra a făcut ceea ce ar fi făcut oricine altcineva: a sunat la poliție și a raportat un caz de vandalism.

Însă, după ce a discutat cu un vecin, și-a dat seama că „opera” nu le aparținea unor vandali și că bucata mare de piatră căzuse, de fapt, din cer.

Presupunerea ei s-a dovedit a fi corectă. A doua zi, un curator de la Muzeul American de Istorie Naturală din New York a confirmat că obiectul era, într-adevăr, un meteorit.

Era același meteorit care străbătuse cerul, atrăgîd atenția atîtor oameni. Datorită intervalului orar în care a avut loc, căderea meteoritului din Peekskill a devenit unul dintre evenimentele de acest tip cu cei mai mulți martori din istorie.

Cîțiva oameni care asistau la un meci nocturn de fotbal între licee au filmat incidentul. În total, 16 observatori din diferite locuri au înregistrat evenimentul cu camere de filmat.

Acest record a fost depășit abia în 2013, atunci cînd un meteorit a explodat deasupra Rusiei.

Cele 16 filmări ale mingii de foc, realizate din perspective diferite, le-au permis oamenilor de știință să stabilească traiectoria exactă a meteoritului.

Într-adevăr, Peekskill este unul dintre puținii meteoriți a cărui orbită este cunoscută cu precizie. Cît despre mașină, Michelle și-a acoperit paguba și chiar a făcut și un profit frumos, vînzând-o soției unui colecționar de meteoriți, pentru 25.000 de dolari.

De atunci, mașina a fost expusă în numeroase orașe din jurul lumii, precum Paris, Tokyo, Munchen și altele, dar și la Muzeul American de Istorie Naturală.

Mai mult, meteoritul, pe care Michelle l-a mutat de la fața locului, a fost vîndut cu 50.000 de dolari unui grup de afaceriști. Astăzi, o bucată de un gram din celebrul meteorit costă aproximativ 125 de dolari.

youtube

clic pe imagine pentru a o mări

incidentul auto cosmic meteoritpe cad anual între 18.000 și 84.000 dintre care cei mai

43.6KB

pus acum 6 ani

Pagini: 1

Mergi la