Agora
Numele forumului cat si aceasta descriere pot fi modificate accesind meniul ADMIN -> OPTIUNI
Constantinis Administrator Din: pulbere de stele
Postari: 9154
Terasă la Roma doc (270 kbit)
#2
Constantinis Administrator Din: pulbere de stele
Postari: 9154
Terasă la Roma
MediaFire
#3
Constantinis Administrator Din: pulbere de stele
Postari: 9154
Pascal Quignard - Sexul și spaima pdf 866 kbit
Sexul şi spaima pare a confirma că nimic din epoca modernă n-a fost necunoscut anticilor. Diferenţa dintre noi, oamenii de-acum şi ei, oamenii de-atunci este că anticii erau mai direcţi, spuneau lucrurilor pe nume şi se comportau cīt se poate de firesc īn faţa unor situaţii care pe noi ne fac să gīndim īntr-un fel şi să acţionăm, sub constrīngerea presiunii sociale, cu totul altfel. Scriitorul francez spune că pornografia (cuvīntul) a apărut īn Atena īn jurul anului 410 ī.e.n., cīnd pictorul Parrhasios o iubea pe tīrfa Theodoteea şi a pictat-o goală. Cartea merge pe studiul comparativ al libertăţilor şi constrīngerilor sexuale īn Roma antică, respectiv īn Grecia aceleiaşi epoci. N-a existat niciodată homosexualitate, nici greacă, nici romană. [ ] Nici grecii, nici romanii n-au făcut niciodată distincţie īntre homosexualitate şi heterosexualitate. Ei făceau distincţie īntre activitate şi pasivitate. Ei opuneau falusul tuturor orificiilor. La Atena, prostituarea masculină avea consecinţe foarte grave: pierderea drepturilor civile. Mai mult, un homosexual prins că face politică era condamnat la moarte. Romanii erau de principiul că Pasivitatea constituie o crimă pentru un bărbat născut liber, pentru un sclav - este o datorie absolută, pentru un libert - este un serviciu pe care are datoria să-l facă stăpīnului său. Īn antichitatea romană, oricare cetăţean poate să facă orice pofteşte unei femei nemăritate, unei concubine, unui libert, unui sclav. De altfel, Singurul model de sexualitate romană este «dominatio dominus» asupra celuilalt. Violul īn interiorul stărilor inferioare este normal. Ştim īnţelesul cuvīntului virtute. După Pascal Quignard, īn antichitate virtute īnsemna potenţă sexuală. Orice bărbat activ sexual şi nonsentimental era considerat cinstit. Īn acelaşi timp, orice plăcere pusă īn serviciul celuilalt este josnică, şi din partea unui bărbat constituie un indiciu al lipsei de «virtus», de virilitate [ ]. Adică impotentia. Sentimentele faţă de o altă persoană, chiar faţă de persoana din propria căsnicie erau considerate ca o victorie a desfrīului. Autorul spune că din pricina iubirilor ei, August a exilat-o pe fiica sa, Iulia, īn minuscula insulă Pandataria din largul coastelor Campaniei. Tiberiu, soţul ei, a confirmat acest exil. Iulia a decedat la sfīrşitul anului 14. Tacit spune că tristeţea a determinat-o să nu se mai atingă de bucate şi că s-a lăsat să moară. Tiberiu era mereu nemulţumit că din cauza īnălţimii sale prea mari trebuia mai tot timpul să se aplece. Īi plăcea mult vinul roşu, pentru că semăna cu sīngele şi Nu se tundea decīt cīnd era lună nouă. Avea īntotdeauna mare grijă să facă urările de rigoare celui ori celei ce strănuta." Oare obiceiul nostru de a face urări celui/celei care a strănutat are rădăcinile īn Roma antică? Tot despre Tiberiu, Pascal Quignard scrie: Era īntotdeauna īnsoţit de un astrolog. Īi plăcea să i se citească din greci, precum şi expunerile retorilor, discuţiile filosofice. A trăit īnconjurat de literaţi. Īşi acoperea faţa cu plasturi. A refuzat īntotdeauna să fie văzut de medici. I-a dispreţuit īntotdeauna. Tacit relatează că, īnainte de a muri, Tiberiu l-a respins pe medicul Charicles, la Misen, spunīnd că acela care a trăit un număr atīt de mare de ani īn trupul său cunoaşte mult mai bine «locuinţa» decīt «un vizitator de un ceas». Tot din cartea aflăm ( sau ni se confirmă ceea ce ştiam) că Īn limba greacă pictorului i se spune zographos (cel care scrie o persoană vie). Īn latină i se spune artifex (cel care face o artă, o operă artificialis). Pictorii şi sculptorii Greciei antice, admirați şi ca literaţi erudiţi, erau preţuiţi la cele mai īnalte cote de comunitate. Adunarea amfitrionilor, marele consiliu al Greciei, a dispus ca pictorului Polignot să i se ofere īn tot locul ospitalitate publică şi ca toate cheltuielile datorate găzduirii lui să revină oraşului īn care el va dori să se oprească pentru o vreme. După cum se vede, nobilul obicei de a da pictorilor şi sculptorilor īntreaga preţuire vine din vremurile antice. Platon era de altă părere...Īi ponegrea pe aceşti artişti, zicīndu-le că nu sīnt altceva decīt nişte manuale". Referitor la semnificaţiile titlului cărţii scriitorului francez īn antichitate, sexul şi spaima erau două noţiuni strīns legate. Aflăm că, după spusele lui Tacit, soţiile vechilor germani, īn cursul luptei, īşi dezgoleau sīnii pentru a-i face pe soţii ori pe fiii lor să se teamă de captivitatea iminentă, īn caz că victoria nu era de partea lor. Trogus Pompeius, un istoric roman din secolul I ī.e.n., povesteşte că īntr-un război al perşilor cu mezii, mamele şi soţiile perşilor, care se retrăgeau considerīndu-se īnvinşi au venit īn fuga mare la ei, şi-au ridicat poalele şi, expunīndu-şi spre ei organul obscen, i-au īntrebat cu sarcasm dacă nu doreau să se refugieze īn uterul mamelor sau al soţiilor. Atunci, parcă siliţi de vederea acestei goliciuni, perşii şi-au reconstituit rīndurile şi i-au luat la goană pe duşmani. Oricum ar fi fost, e clar că pentru antici sexul şi dragostea erau două noţiuni care nu aveau nimic īn comun. Plutarh relatează că hetaira Lais, după ce i s-a dăruit lui Aristip, şi-a īnfăşurat din nou sīnii. Apoi i-a declarat lui Aristip că nu-l iubeşte. El i-a răspuns că nu s-a gīndit vreodată că vinul şi peştele ar fi īndrăgostiţi de el, şi cu toate acestea bea vinul şi mănīncă peştele cu cea mai mare plăcere. Cu toate aceste consemnări, Quignard reaminteşte o foarte apreciată definiţie a dragostei, care aparţine tot lui Plutarh: un om īndrăgostit permite sufletului său să trăiască īn corpul altuia" Cīnd dragostea apare, (cum ar putea fi oprită?), mersul lucrurilor este īntr-un singur sens (cel puţin la īnceput). Autorul cărţii aminteşte faptul că Aristotel spunea că oamenii, după ce au aruncat pietrele, nu mai au putinţa să le mai prindă. Seneca fiul e şi mai filozof. El spunea că din moment ce omul pleacă pe un drum, inclusiv cel al dragostei, acelaşi om nu poate să nu ajungă acolo unde ar fi putut să nu se ducă". Spaimele principale (dacă pot se poate spune aşa) pe care le descoperă autorul cărţii sīnt trei: pīntecele femeii (văzut ca locul unde se dezvoltă viitoarea fiinţă umană), locul femeii preferat de toţi bărbaţii normali şi, īn sfīrşit, mormīntul. Primele două spaime au legătură cu singurătatea fiecăruia dintre noi, acea singurătate trăită īn īntuneric. Quignard spune: Cele două spaime dintīi au legătură cu īntunericul şi singurătatea, īntunericul īnseamnă absenţa vizibilului. Singurătatea - absenţa mamei sau absenţa obiectelor care o īnlocuiesc. Oamenii cunosc aceste spaime: să cadă din nou īn imensitatea abisului diform şi negru al uterului, teama de a redeveni fetus, teama de a redeveni animal, teama de a se īneca, frica de a se arunca īn gol, groaza de a īntīlni non-umanul. Pascal Quignard explică foarte exact termeni ca spaima, tema, angoasa, pe care avem tentaţia să-i considerăm sinonimi. Īn realitate, Spaima, teama, angoasa nu sīnt termeni sinonimi. Angoasa aşteaptă pericolul pentru care, crede ea, se pregăteşte. Faptul de a te teme presupune o sursă cunoscută a fricii. Īn ceea ce priveşte spaima, ea indică starea care survine cīnd nimereşti īntr-o situaţie periculoasă pe care nimic nu ţi-a permis s-o anticipezi. Spaima este legată de surpriză. Şi sexul şi spaimele se pot īnţelege īn diferite moduri, de la om la om. Să ne amintim ce spunea actorul Peter Ustinov: Sexul este o conversaţie dusă la bun sfīrşit prin alte mijloace.
fileshare
MediaFire
Pascal Quignard – poza de Constantinis, in Cărți īn limba romīnă · 20.5KB
#4
Constantinis Administrator Din: pulbere de stele
Postari: 9154
Pascal Quignard - Toate diminețile lumii pdf 289 kbit
Toate diminețile lumii este o carte plină de melancolie reținută, care nu explodează īn patetisme sau īn lamentații, ci propune o reflecție discretă și asupra altor teme, precum straturile memoriei sau limitele limbajului. Solitudinea și tăcerea devin aici sonore, pline de uman. După moartea soției, Domnul de Sainte Colombe rămīne nemīngīiat, se retrage din lume și se dedică muzicii, devenind un maestru reputat, dar īnsingurat, care va refuza chiar și să meargă la curtea regelui. Preferă scīndurile cocoțate īn dud, căci īși construise o baracă īn grădină, unde exersează și cīte 15 ore pe zi, oferind, din cīnd īn cīnd, concerte īmpreună cu cele două fiice ale sale. Trăiește atīt de rupt de lume și senzația că īși aparține numai lui este atīt de puternică și de tonică, īncīt nimic nu īl va face să renunțe la această īnsingurare; dureroasă și minunată deopotrivă. Ceea ce pentru alții trece drept trufie, pentru el e singura șansă de a-și apăra omenescul profund, adevărul lăuntric căruia īi rămīne fidel. E un demodat care rămīne neclintit īn fața ordinelor regale, reacțiile sale defensive fiind categorice, ba chiar agresive, strigīnd către trimisul regelui, abatele care īși etala generozitatea de a-l scoate din noroi și zdrențe: mai bine să-mi lumineze mīinile soarele asfințitului decīt aurul pe care mi-l oferă el. Mai bine cu straiele mele de dimie decīt cu perucile voastre īnfoiate. Mai bine cu găinile mele decīt cu violoniștii regelui, mai bine cu porcii mei decīt cu sfinția voastră [ ] Sīnteți cu toții niște īnecați. De aceea īntindeți mīinile. Și nu vă ajunge că vă īnecați, dar vreți să-i trageți și pe alții după voi. Īn construirea acestui personaj, găsim proiectată īnsăși personalitatea autorului care, īn 1994, demisiona din toate funcțiile deținute la Gallimard, dedicīndu-se, ca și Colombe, doar artei sale, declarīnd că e mult mai fericit să fie liber și solitar.
fileshare
MediaFire
Pascal Quignard – poza de Constantinis, in Cărți īn limba romīnă · 21.2KB
